Icoana Maica Domnului – Modele pictate in cadrul atelierului de iconografie Divinart
Icoana Maica Domnului
Maica Domnului ocupă un loc deosebit de important în Biserica Ortodoxă, datorită faptului că ea este cea care L-a născut după trup pe Fiul lui Dumnezeu şi totodată „prima fiinţă umană care a realizat scopul întrupării – îndumnezeirea omului”. Ei, care este „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii”, Biserica i-a rezervat un cult de supra- venerare şi a proclamat-o încă de timpuriu – la Sinodul III Ecumenic, Efes, 431 – Theotokos, adică „Născătoare de Dumnezeu”. Cinstirea excepţională de care s-a bucurat încă din epoca apostolică a făcut şi ca icoana sa să ocupe primul loc după cea a Mântuitorului Hristos.
Reprezentările Maicii Domnului se disting de cele ale tuturor celorlalte categorii de sfinţi atât prin diversitatea tipurilor iconografice, cât şi prin evlavia cu care sunt cinstite de către credincioşi. De asemenea semnificativ este locul pe care acestea îl ocupă în cadrul programului iconografic al bisericilor ortodoxe: bolta altarului şi icoana din partea stângă a uşilor împărăteşti, capandant al icoanei lui Hristos, pentru a le enumera doar pe cele mai importante.
Cele mai vechi reprezentări păstrate ale Maicii Domnului sunt câteva fresce din catacombele Romei, din secolele 2-3, înfăţişând Bunavestire (catacomba Priscillei), închinarea magilor (catacomba Priscilei, a Domitillei, a lui Calist etc.) şi pe Fecioara cu Pruncul în braţe (catacomba Domitillei).
Exista trei tipuri iconografice majore, prezente până azi în iconografia ortodoxă: Eleusa (Miluitoarea), Hodighitria (Povăţuitoarea) şi Oranta (Rugătoarea).
Trăsăturile fizice ale Născătoarei de Dumnezeu au fost transmise de-a lungul timpului atât prin intermediul reprezentărilor iconografice, cât şi cu ajutorul unor mărturii scrise, de dată târzie însă. Cea mai cunoscută descriere a chipului său îi aparţine istoricului bizantin Nichifor Calist (secolul 14), fiind ulterior preluată şi de către Erminia picturii bizantine a lui Dionisie din Furna: „Iar Preasfânta de Dumnezeu Născătoare a fost cu statura mijlocie, deşi unii zic a fi fost de trei coţi. Faţa o avea nici rotundă, nici ascuţită, dar întrucâtva prelungă; chipul îi era de culoarea grâului, cu părul ascuns gălbui; cu ochii vioi şi curaţi având în ei vederi (pupile) gălbui tocmai de culoarea olivelor (măslinelor), cu sprâncenele încovoiate, lungi şi puţin negre; nasul ceva cam lung, cu nările mijlocii, iar buzele trandafirii; cu mîinile lungăreţe şi cu degetele asemenea”.