Icoana  Sfantul Mucenic Sebastian, reprezentarea in iconografie si o icoana pictata in cadrul atelierului de icoane Divinart

Viata Sfantului Mucenic Sebastian

Sfantul Mucenic Sebastian – 18 decembrie

Sfântul Sebastian s-a înrolat în armata Imperiului Roman în anul 283 pentru a-și ajuta semenii creștini. Datorită încrederii de care se bucura, Sf. Sebastian ajunge căpitanul gărzii praetoriene, iar în timpul domniei lui Dioclețian devine senator.

Continuă să-i ajute pe creștinii întemnițați din Imperiu, periclitându-și astfel propria soartă. Salvează doi frați închiși pentru credința lor în Iisus Hristos, convertindu-i atât pe ostașii care-i păzeau cât și pe ceilați deținuți păgâni. Reușește să-i determine să se convertească la creștinism chiar pe magistrați, pe prefectul orașului și pe fiul acestuia Tiburtius (pe care îl și vindecă), alături de alți 68 de cetățeni din Roma.

Acțiunile sale de propăvăduire a creștinismului devin publice, iar pentru mărturisirea credinței în Mântuitor este condamnat la moarte prin săgetare. Deoarece supraviețuiește săgeților, trupul i-a fost bătut cu ciomege și tăiat în bucăți.

Despre Icoana  Sfantul Mucenic Sebastian

Nu se cunosc prea multe informatii.

Mai jos, Icoana  Sfantul Mucenic Sebastian

Icoana  Sfantul Mucenic Sebastian

Icoana  Sfantul Mucenic Sebastian

Pentru mai multe icoane, acceseaza pagina Catalog icoane

Pentru comenzi, acceseaza pagina de Contact sau suna direct la 0751 895 453 sau 0745 558 571