Icoana Sfantul Icoana Sfantul Prooroc Avacum, reprezentarea in iconografie si o icoana pictata in cadrul atelierului de icoane Divinart

Viata Sfantului Prooroc Avacum

Sfântul proroc Avacum era din seminția lui Simeon, feciorul lui Asafat, din părțile Iudeii, și pentru viața sa cea plină de fapte bune a primit de la Dumnezeu darul prorocirii. El a prorocit despre robia Ierusalimului, despre pustiirea bisericii și luarea poporului în robie și a plâns foarte mult văzând mai înainte nevoile ce aveau să vie asupră-i. Iar când a venit Nabucodonosor, împăratul haldeilor cu puterea sa asupra Ierusalimului, atunci Avacum a fugit în pământul ismailitenilor și a fost pribeag în pământ străin. Iar după robia Ierusalimului, întorcându-se Nabucodonosor în ale sale, s-a întors și Avacum în țara sa, arând pământul și slujind secerătorilor în vremea secerișului.

Odată el a făcut fiertură și a dumicat pâine în vas și a zis către cei din casă: „Eu mă duc departe și de voi zăbovi, voi să duceți pâine secerătorilor”. Acestea zicând, a ieșit din casă și i s-a arătat îngerul Domnului pe cale și i-a zis: „Avacume, du prânzul pe care-l ai lui Daniil în Babilon, în groapa cu lei”.

Și apucându-l îngerul Domnului de creștet l-a ridicat de părul capului și l-a dus în Babilon deasupra gropii, în sunetul duhului său, în depărtare de două mii două sute șaizeci și cinci de stadii și a strigat Avacum zicând: „Daniile, Daniile, primește prânzul pe care ți l-a trimis ție Dumnezeu”.

Și Daniil a zis: „Ți-ai adus aminte de mine, Dumnezeule și n-ai lăsat pe cei ce Te iubesc pe Tine”. Și sculându-se Daniil a mâncat. Iar îngerul lui Dumnezeu iarăși a pus pe Avacum la locul lui în pământul iudaic.

El a prorocit și despre întoarcerea poporului din Babilon, ca și despre nașterea Domnului Hristos și încetarea legii celei vechi; și a răposat cu doi ani înainte de întoarcerea poporului din robie și a fost îngropat în satul său.

).

Despre Icoana  Sfantul Prooroc Avacum

Potrivit lui Dionisie din Furna (Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000, pp. 84, 92, 145, 192), Sf. Prooroc Avacum se zugrăvește ca un tânăr fără barbă, purtând în mână un înscris care spune: „Doamne, auzit-am de faima Ta și m-am temut de punerile Tale la cale…” (Avacum 3,2); sau, pentru proorocirea Nașterii Domnului, spune: „Dumnezeu vine din Teman [miazăzi] și Cel Preaînalt din muntele Paran! [cel cu umbra deasă]” (Avacum 3,3)

Mai jos, icoana Sfantul Prooroc Avacum

Pentru mai multe icoane, acceseaza pagina Catalog icoane

Pentru comenzi, acceseaza pagina de Contact sau suna direct la 0751 895 453 sau 0745 558 571