Icoana Fuga in Egipt, reprezentarea in iconografie si o icoana pictata in cadrul atelierului de icoane Divinart
Fuga in Egipt – 26 decembrie
Dupa plecarea magilor, iata ingerul Domnului se arata in vis lui Iosif, zicand: Scoala-te, ia Pruncul si pe mama Lui si fugi in Egipt si stai acolo pana ce-ti voi spune, fiindca Irod are sa caute Pruncul ca sa-L ucida. Si sculandu-se, a luat, noaptea, Pruncul si pe mama Lui si a plecat in Egipt. Si au stat acolo pana la moartea lui Irod, ca sa se implineasca cuvantul spus de Domnul, prin proorocul: “Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”. (Matei 2, 13-15)
Sensul acestei lucrari dumnezeiesti este explicat in sinaxarul zilei de 26 decembrie: “Si a fugit in Egipt Nascatoarea de Dumnezeu cu Pruncul si cu Iosif, pentru doua pricini: intai ca sa se plineasca ceea ce s-a zis prin proorocul: “Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”; a doua, ca sa se inchida gura ereticilor.
Argument
Daca Maica Domnului n-ar fi fugit cu Pruncul in Egipt si ar fi fost prins Pruncul si ucis, atunci s-ar fi impiedicat mantuirea oamenilor; iar daca ar fi ramas in Palestina si n-ar fi fost ucis de Irod, si ar fi scapat tocmai pentru ca sa poata implini mantuirea oamenilor, atunci multi ar fi socotit ca a purtat o naluca de trup si nu trup adevarat, iar ereticii fara de Dumnezeu ar fi indraznit sa zica: “Daca ar fi purtat trup, ar fi fost ucis de sabie; dar daca n-a fost ucis, inseamna ca nalucire este nasterea Lui”.
Pentru aceasta a fugit in Egipt, ca sa sfarame idolii de acolo si sa mantuiasca toata lumea in vremea mantuitoarei Rastigniri si invieri.”
Crestinii egipteni afirma cu bucurie prezenta Sfintei Familii pe teritoriul tarii lor, acum 2000 de ani. Desi nu sunt dovezi scrise, bogata traditie orala pastrata peste veacuri si transmisa din generatie in generatie, locuri sfinte care cunosc o foarte mare popularitate ca etape ale trecerii Sfintei Familii, chiar sinaxarul Bisericii Ortodoxe Copte egiptene, care inscrie 22 de locuri sfinte asociate cu traseul Fugii in Egipt – fac foarte vie prezenta micului Iisus, a tinerei Sale Mame si a batranului Iosif, in tara faraonilor. Ei chiar spun: “Sfanta Familie a traversat desertul in Egipt. Pamantul verde al Egiptului este pamantul care a oferit securitate si dragoste. Calatoria prin tara Egiptului si desertul sau, de-a lungul raului Nil pana in delta, este punctata de opriri care ulterior s-au transformat in manastiri, biserici si locuri de venerare”.
Involuntar, ma gandesc la posibila legatura dintre pasii Sfintei Familii si aparitia in acest areal geografic, in sec 4, a primelor forme de monahism din lume ( pustnici, manastiri cu viata de obste, manastiri de sine), modelul vietuirii lor intru Hristos fiind urmat ca atare pana in zilele noastre si extins in toata lumea crestina.
Traditia orala privitoare la Fuga in Egipt a fost certificate de catre Sf. Theofilus, Patriarh al Alexandriei (385-412) care a avut o viziune in care locuri legate de vizita Sfintei Familii in Egipt i-au fost relevate; dupa aceea, multe dintre locasurile crestine sfintite de catre pasii Sintei Familii au fost inspectate si restaurate de catre Sf. Patriarh Teofilus.
Despre Icoana Fuga in Egipt
Dionisie din Furna precizeaza: „Dealuri si Prea Sfanta Fecioara cu Pruncul, sezand pe un asin si privind inapoi la Iosif, care are toiagul cu haina pe umar, si un tanar ducand asinul de capastru, tine in mana o cosnita si priveste inapoi la Prea Sfanta Fecioara.Si inaintea lor e cetate si de pe zidurile ei idoli cazand si rasturnati.”
Mai jos, Icoana Fuga in Egipt
Pentru mai multe icoane, acceseaza pagina Catalog icoane
Pentru comenzi, acceseaza pagina de Contact sau suna direct la 0751 895 453 sau 0745 558 571
Comenteaza